Studentist – aplicația care te face să zâmbești!

Tags: , , , , , , , ,

Studentist – aplicația care te face să zâmbești!

Studentist – aplicația care te face să zâmbești!

Au reușit în doi! Chiar dacă au absolvit sau nu facultatea, ei s-au gândit să pună în aplicare ce au învățat să facă mai bine. Mie, sincer, mi se pare de admirat acest lucru și îi felicit pe cei care au făcut aplicația, dar și pe cei care o să profeseze la un moment dat ca și medici dentiști, iar acum își foloesesc timpul liber pentru a ne ajuta cum știu ei mai bine. La ce mă refer, te întrebi? La STUDENTIST, o super aplicație prin care contactezi studenții de la medicină dentară pentru rezolvarea ieftină, rapidă și eficientă a

Continue Reading

Arhiva oglinzii

Arhiva oglinzii

Zâmbește chipul cu un rid fin, La marginea căruia domnește fericirea, Prin lacrimile râsului îmbin, Visele celui care-mi aduce strălucirea. Vorbește ușor dar cu înțeles profund, Adu-mi cuvinte ce-mi mângâie gândul, Chiar și atunci când mâinile nu se pătrund, Să nu-mi rămână gol precum flămândul. Iubește lumina ochilor dimineața, Ce te privesc duios fără dorința plecării, Căci nimeni nu este ca gheața, În imensa cale spre drumul fericirii.  Rammone,

Continue Reading

Îți place? Dă-i un share! :D