Zâmbește chipul cu un rid fin, La marginea căruia domnește fericirea, Prin lacrimile râsului îmbin, Visele celui care-mi aduce strălucirea. Vorbește ușor dar cu înțeles profund, Adu-mi cuvinte ce-mi mângâie gândul, Chiar și atunci când mâinile nu se pătrund, Să nu-mi rămână gol precum flămândul. Iubește lumina ochilor dimineața, Ce te privesc duios fără dorința plecării, Căci nimeni nu este ca gheața, În imensa cale spre drumul fericirii.  Rammone,

Continue Reading