Perla arhitecturală ce merită văzută – Charlottenburg

Perla arhitecturală ce merită văzută – Charlottenburg

Perla arhitecturală ce merită văzută – Charlottenburg

Dacă ar fi să adaugi pe lista de elemente unice reprezentative ale României, atunci când cineva te întreabă, acest sat cred eu că merită amintit și trecut într-un loc fruntaș. Trebuie să amintim locurile unice pe care le are România, iar pe lângă Transfăgărășan, Castelul Bran, Lacul Bâlea și multe altele, trebuie să povestim și despre Charlottenburg. Poate că deja te întrebi ce e cu numele acesta de care posibil să nu fi auzit niciodată. O să descoperi că el nu numai că este mai puțin cunoscut, dar este și unic în România, Charlottenburg fiind declarat monument istoric de către Ministerul Culturii și Cultelor datorită formei sale circulare.

De cele mai multe ori, cele mai frumoase comori sunt ascunse bine și mult prea puțin cunoscute de oameni. De ce să nu „profităm” că există și să le vizităm? De ce să nu apreciem adevăratele locuri unice ale frumoasei Românii? Charlottenburg este, într-adevăr, o comoară și are o istorie impresionantă pe care o să o cunoști citind spusele ultimului șvab din acest sat, dar și admirând imaginile surprinse. Dacă ești o persoană pasionată de istorie și mai ales de artă, locul acesta cu siguranță îți va rămâne în minte și trebuie să îl vezi cândva…asta până nu dispare de tot.

Să povestim ceva geografie ca să înțelegem mai bine

Un sat este o așezare mai puțin dezvoltată din punct de vedere edilitar gospodăresc a cărei populație se ocupa îndeosebi cu agricultura. Satele erau cea mai răspândită formă de comunitate până la începutul Revoluției industriale (1830), atunci când s-a dat și startul procesului de urbanizare. În vechime, casele erau situate unele lângă altele pentru apărare, iar zona dimprejur era cultivată, toate acestea alcătuind un sat cu 5 până la 32 de familii. Acest cuvânt „sat” provine din latinescul fossatum care înseamnă fortificație. Profesorul Vintilă Mihăilescu a elaborat în anul 1927 tipologia spațială a satelor care cuprindea următoarele forme de sate: risipite (specifice spațiului montan), răsfirate (specifice zonelor de contact munte-subcarpați) și adunate sau concentrate (caracteristice zonelor de câmpie, podiș și depresiune).

Să ne îndreptăm cu pași rapizi către o scurtă istorie a locurilor

Situat la numai 43 de km față de Timișoara, pe drumul spre Lipova, Charlottenburg este satul unde toți locuitorii locuiesc… în centru! Acest sat mai este cunoscut și sub numele de Șarlota, și probabil că majoritatea celor din zona Banatului cunosc mai degrabă această denumire.

Charlottenburg a fost conceput în perioada habsburgică, mai exact în secolul al XVIII-lea, de către guvernatorul Banatului, contele Karl Ignaz Clary-Adringen care a adus 32 de familii (aproximativ 171 de persoane) imigrate din Provincia Autonomă Trento, actuala regiune Trentino-Tirolul de Sud (Italia), Lorena (Franța) și Baden- Württemberg (Germania). O legendă spune că numele localității a fost chiar inspirat de Charlotte, soția contelui Aldringen. În anul 1718, după pacea de la Passarovitz, Banatul a devenit, după 164 de ani de dominație turcească, domeniu al coroanei din Viena. Ca urmare în această regiune au fost colonizați emigranți germani, în trei perioade numite „convoaiele șvabilor”.

Johann Kaspar Steube era un pantofar german, apoi scriitor, învățător, chiar și translator. În primii ani de existență ai satului a fost detașat în zona de vest a Banatului pentru a ajuta. Într-una dintre scrisorile sale trimise din Timișoara, în 5 martie 1779, el scrie:

Acest sat este singurul sub formă circulară. În mijlocul satului se găsește o fântână acoperită cu apă foarte bună. În jurul fântânii se găsește o plantație de duzi, în spatele căreia se găsesc casele, acestea având în curte grajd și șură. Apoi urmează grădina, unde se găsește plantată vița de vie. Nici o casă nu este nici cu un deget mai înaltă ca alta, și nici cu un picior mai distanțată una față de alta, având un stil foarte frumos simetric; la fel și cele patru intrări în sat – au aceeași distanță una față de alta.”

Ca și o paranteză, așa era prin 1779, în 2016 lucrurile s-au mai schimbat puțin…

In cadrul cedări Banatului către Ungaria în anul 1778, Banatul a fost pentru prima dată cartografiat în detaliu. Trei hărți care privesc Charlottenburg se pot admira în Urbarium.

Când s-a construit satul, era un anume Neumann (Carl Samuel Neumann Edler von Bucholt ) din Lipova. Acela a făcut planul rotund. Se crede că înainte de Charlottenburg, fiecare casă ar fi avut 58 de ari, cu grădină cu tot. […] Trebuia să mergi roată ca să ieși din sat spre Altringen. După 100 de ani au început să ridice clădiri în mijloc: prima școală, biserica s-a construit în 1886, de grof și de țăranii de aici. Am avut și o moară, ridicată de unul Irtel, din Radna, care a fost distrusă prin 1968 de comuniști”, povestește Peter, istoricul satului, profesorul, harnicul, cantorul, neamțul, omul care le știe pe toate.

Și bineînțeles, așa cum au venit coloniștii în Banat, în trei valuri, la fel au și plecat: primii șvabi au părăsit plaiurile bănățene imediat după Al Doilea Război Mondial, al doilea val a plecat înainte de Revoluția de la 1989 și al treilea după 1990. Nici satul nostru nu a fost o excepție în acest sens, iar din singurul sat cu formă rotundă, a cărui populație era cândva predominant germană, în ziua de astăzi mai trăiește un singur șvab menționat anterior, pe numele său Peter Trimper în vârstă de 76 de ani. Despre el și despre istoria satului a scris Alexandra Palconi în acest articol care merită citit cap-coadă.

Cel mai vechi parc de vânătoare din România

Nu știai, dar se găsește chiar aici, în Charlottenburg și de la data înființări (1904), are o activitate neîntreruptă. În 1886, baroneasa Anastasia Sina s-a căsătorit cu contele Siegried Graf von Wimpffen. Acesta fiind un vânător pasionat a construit în 1890 o casă de vânătoare (devenită ulterior sediul Ocolului Silvic din Charlottenburg). În 1902, Wimpffen dispune organizarea pădurii din apropierea satului într-un parc de vânătoare. Inițial, suprafața împrejmuită a fost de 18 ha și era populată cu 12 exemplare de cerb comun aduse din Boemia. Acestora s-au adăugat cerbi din Germania și Austria, efectivul lor ajungând la 92 de exemplare. În 1904, suprafața s-a extins  până la 1194,9 ha, iar sediul administrației parcului era în localitatea Mașloc. În urma Primului Război Mondial, proprietățile contelui au fost preluate de statul roman, iar parcul de vânătoare a devenit Rezervație de vânătoare a Casei Regale a României.  Între anii 1931-1948, parcul a intrat în componența Ocolului Silvic Regal de vânătoare Casa Verde – Timișoara, iar în ziua de astăzi el este administrat de Ocolul Silvic Timișoara, lungimea împrejmuirii sale fiind de 18,27 ha.

Singurul șvab care a decis să rămână pentru a duce istoria mai departe

Pentru a cunoaște mai bine ceea ce a fost și ceea ce este am decis că este bine să vorbesc direct cu o persoană care a fost acolo mereu. Așa l-am cunoscut pe Peter Timper, singurul neamț care a rămas în Charlottenburg din vechile familii germane, omul care a ajutat satul să rămână în viață, care a avut grijă de locurile vechi…care astăzi are o frumoasă vârstă de 78 de ani.

Domnul Peter era în casă atunci când am decis să îi fac o vizită. Nu știam unde locuiește, însă un localnic m-a dus exact la ușa lui. A fost foarte încântat să ne vadă și clar știa pentru ce am ajuns acolo. Țin să menționez că domnul Peter este un om cu o inimă bună și foarte înțelept, în ciuda faptului că trăiește singur de mult timp.

R: Bună ziua, domnul Peter. Ne bucurăm nespus că ne-ați acceptat invitația de a ne povesti câte ceva despre acest sat, unic am putea spune.

P.T: Bună ziua, vouă.

R: Am dori să știm cum a fost satul de-a lungul timpului? Ce s-a întâmplat dpdv istoric? 

P.T. Când s-a colonizat satul ăsta, era rotund și s-au împărțit case la fiecare, în mijloc erau numai duzi, duzi și iară duzi…și era acolo la apus o intrare din satul vecin și aici unde-I poarta asta (acum era construită o casă nouă) era drumul către Altringen și colo sus unde e cimitirul o pădure. Și se trecea roată așa, erau numai duzi aici în mijloc. […] s-au mai înmulțit oamenii, au mai dispărut unii, s-au mai făcut case noi, au mai făcut o uliță mică spre Altringen…majoritatea au fost nemți. Mulți au murit pe front, din 43 doar 14 s-au mai întors. În 1970 mai erau 110 nemți și 10 unguri aici în sat și câțiva români.

Au plecat și…am rămas eu singur de naționalitate germană. Am frați în Germania, eu am rămas cu părinții, am trăit cu ei.

R: Aveți copii?

P.T: Nu, eu nu am fost căsătorit niciodată…și am rămas aici singur, nu am vrut să mă duc afară.

R: Îmi puteți spune cea mai frumaosă amintire pe care o aveți legată de locul acesta?

P.T. : Păi acuma…amintiri …mai am eu amintiri cu oamenii care mai erau odată, oamenii care erau neamurile, cum era înainte, cum era la școală…când eram și tânăr.

R: Ce înseamnă pentru dumneavoastră satul acesta?

P.T.  Am 78 de ani, 50 de ani i-am trăit cu nemții, restul îi trăiesc cu ceilalți. Au mai venit și niște craioveni pe aici. Pe aici s-a ocupat lumea cu agricultura…dar acum nu se mai lucră hotarele. Fiecare casă a avut vacă, vie…nu exista families ă nu aibă vie. Au trăit bine, dar au vrut să plece…asta-i situația. Aici nu se mai întreține horatul cum era înainte, tinerii nu au
de lucru…mai sunt vreo 4 familii ..tinerii au plecat în Anglia, Germania.

1charlotenburg_peter_singurul_neamt_ramas

R: Ce faceți dumneavoastră într- o zi?

P.T.:Am de lucru, am grădina mare, am grijă de cimitiru”, mai mă duc pe la oameni, îi ajut, vara tai fânul..pe uliță.

R: Și vă ajută cineva?

P.T Prea puțin, am eu un cărucior și mă descurc, car cu el.Oamenii mă mai ajută, din când în când, dar eu m-am obișnuit și fac asta cu drag.[…]

dsc_0395

R: La școala de aici cam câți copii învață?

P.T : La școală aici? (râde) păi aici vin copii cam din toate satele…dar unele nu au deloc. Sunt 15 la școală și 15 la grădiniță, cam atât. Înainte era un singur învățător și erau 7 clase. […]

R: Mai este vreo familie care vorbește germană acum?

P.T: Da, păi mai e o familie acolo. Dar cam atât. Bine, noi mai știm așa germană dar foarte puțin…nu ca și înainte. […]

R: Vă mulțumesc pentru această scurtă poveste și vă doresc numai sănătate.

dsc_0393

Și după cum spuneam, acest sat nu o să mai fie mult timp circular deoarece în ultima perioadă au fost construite multe case care nu se mai încadrează în tiparele stabilite. De asemenea, multe dintre acestea au fost renovate sau transformate în case de vacanță de către orășeni. Dacă te-ai gândit să mergi într-un week-end într-o mini excursie pentru a vedea acest sat, din Timișoara se poate ajunge cu mașina pe DJ691, până în localitatea Mașloc, unde se virează la dreapta, pe DJ691A.

Dacă ai decis vizitarea lui, nu te aștepta să vezi prea multe încât să rămâi cu gura căscată,  poți în schimb să te bucuri de inocența unui sat plin de duzi bătrâni ce sunt plini de istorie, de arta creată de oameni bătrâni, de o adevărată perlă încă existentă.
1charlotenburg_turma_de_oi 1charlotenburg_scaune_lemn 1charlotenburg_sat_rotund_romania 1charlotenburg_casa_duzi 1charlotenburg_casa_sat_rotund 1charlotenburg_biserica_turma_de_oicharlotenburg1charlotenburg_lumina_casa_vanatorilor

Pick one.
0

Related Post

About rammone

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Un altfel de Moș Nicolae

Nu am zis niciodată că nu îmi plac sărbătorile, dimpotrivă le ador pentru că îmi aduc acel sentiment de bunătate,...

Close