Virago Beauty – un boost pentru tenul tău

Virago Beauty – un boost pentru tenul tău

Virago Beauty – un boost pentru tenul tău

Salut, Ramona aici. Long time no talk…so, mi-a fost dor să mai scriu câte ceva, util zic eu, în special fetelor. Sincer, îmi este destul de greu să recomand produse pe care le folosesc persoanelor din jurul meu, cu atât mai mult în mediul online. E prima data când fac un review unei creme de faţă, pentru că despre asta este vorba, dar la îndemnul unui prieten am decis că este cazul să încerc. La urma urmei, ce este de pierdut? Acest articol este doar cu scop informativ, tu eşti cea care alege ce e mai bine pentru tenul tău.

Pick one.
1

Continue Reading

Studentist – aplicația care te face să zâmbești!

Studentist – aplicația care te face să zâmbești!

Au reușit în doi! Chiar dacă au absolvit sau nu facultatea, ei s-au gândit să pună în aplicare ce au învățat să facă mai bine. Mie, sincer, mi se pare de admirat acest lucru și îi felicit pe cei care au făcut aplicația, dar și pe cei care o să profeseze la un moment dat ca și medici dentiști, iar acum își foloesesc timpul liber pentru a ne ajuta cum știu ei mai bine. La ce mă refer, te întrebi? La STUDENTIST, o super aplicație prin care contactezi studenții de la medicină dentară pentru rezolvarea ieftină, rapidă și eficientă a

Pick one.
1

Continue Reading

Azi e miercuri [4]

Azi e miercuri [4]

      Când a trecut și săptămâna? Mă rog, vorbesc din calea lui miercuri, nu a week-end-ului :(. Mai avem puțin până acolo. Azi vin cu ultima piesă lansată a fantasticei Pink, piesă lansată chiar ieri :D! Hai că am prins-o. Emoționant ce o să asculți!     Ce spui de piesa asta? Shakira și Maluma, combo-ul perfect în materie de muzică latino, aduc asta.   Nu puteam să uit și de această minunată piesă, la fel de sensibilă ca și celelalte două, dar de data aceasta mai „colorată” decât ele. Îți place? Cam acestea sunt noutățile în materie de

Pick one.
1

Continue Reading

De la fereastra copilăriei, o poveste din 2018

De la fereastra copilăriei, o poveste din 2018

    „Bunicul este un om cu argint în păr și aur în inimă.”   Anonim   Despre bunici cred că poți să scrii un roman. Un roman atât de lung încât ar putea să fie citit și de nepoții nepoților tăi, sau poate chiar mai departe de atât dacă ai gijă. Bunicii sunt oglinda ascunsă de praf a vieții tale, sau acele persoane care au fost alături de tine încă din clipa în care te-ai născut. Eu nu am scris chiar un roman, dar o să fie ceva de citit, așa că ai nevoie de o scurtă pauză pentru asta.

Pick one.
1

Continue Reading

Azi e miercuri [3]

Azi e miercuri [3]

Bau! Azi e miercuri! Am vrut să îți reamintesc asta și ție, cel/cea care mă citești. Cât de frumos! Acasă cu noutățile muzicale de săptămâna asta. Sunt câteva, așa că nu am prea avut timp până acum de ele. Justin Timberlake, cel nou…dar parcă mai bine era „vechi”…   Maître Gims, nu mai are Bella, dar are Mi Gna (t. Nu pleca) Melodia a apărut în 2016, dar acum are și un videoclip. Culmea, la o scurtă căutare, am găsit asta. Ce pot să spun…„bravo” românilor.  Sursă: Wikipedia.   J. Balvin, nu se lasă mai prejos și revine cu Machika. Să

Pick one.
1

Continue Reading

Îți place? Dă-i un share! :D